DuckDuckGo – o concurenta serioasa pentru Google

duckduckgo

Cu totii stim ca Google detine suprematia in materie de motoare de cautare. Insa, tot mai multi utilizatori de Internet cauta alternative mai simple si care sa ofere mai multa confidentialitate asupra cautarilor pe care le efectueaza. O astfel de alternativa si o concurenta serioasa pentru Google, este motorul de cautare DuckDuckGo creat de Gabriel Weinberg si lansat in 2006.

De atunci si pana in prezent, DuckDuckGo a crescut constant in preferintele utilizatorilor datorita simplitatii, dar mai ales al faptului ca pune accent pe protejarea intimitatii cautarilor si nu in ultimul rand datorita hackerilor de la Anonymous care au promovat acest motor de cautare, inglobandu-l in propriul sistem de operare, numit Anonymous-OS Live. De asemenea, la cresterea popularizarii din ultimul timp, au „contribuit” cu succes si cei de la NSA, care datorita zvonurilor despre spionajul orchestrat de acestia, au facut ca o parte dintre utilizatori sa migreze catre acest motor de cautare.

Conform celor de la The Guardian, datorita scurgerilor de informatii care l-au avut ca punct de plecare pe bine-cunoscutul Snowden, incepand din luna Noiembrie a anului trecut, peste 4 milioane de oameni au folosit DuckDuckGo ca motor de cautare. In data de 7 Ianuarie a.c., a fost inregistrat un maxim de 4.452.957 de vizitatori intr-o perioada de 24 de ore. Pe parcursul anului 2013, potrivit aceleiasi surse, au avut loc peste 1 miliard de cautari.

duckduckgo-queries

In incheiere, pentru cei care se simt lezati in intimitatea lor de regele Google si doresc mai multa confidentialitate fara a le fi colectate datele personale, in plus de asta, mai putine reclame, sau chiar deloc, le recomand sa incerce acest motor de cautare. Desi mai este ceva de munca din partea dezvoltatorilor pana ce DuckDuckGo va ajunge la nivelul motorului Google, rezultatele obtinute in cautari sunt neasteptat de bune. De asemenea DuckDuckGo poate fi integrat in browsere precum Chrome, IE, Firefox, Safari, Opera si altele, avand extensii pentru fiecare.

Cei care detin site-uri, il pot adauga ca motor de cautare printr-un cod iframe pe care il gasiti aici: Search-Box. Motorul in sine il gasiti aici: DuckDuckGo, iar mai multe amanunte gasiti pe pagina oficiala unde exista si un forum de discutii si multe altele. Un motor de cautare care promite mult, caracterizat prin viteza, simplitate si intimitate. Merita incercat!

De asemenea, ai putea dori...